Cavalerul basarabean Paul Gore si "Asociatia Leului Negru"
Despre istoricul, heraldistul, omul politic si de cultura Paul (Pavel) Gore s-a scris cate ceva pana la momentul de fata. S-a descris activitatea sa in calitate de presedinte al Partidului National Moldovenesc, de director sanitar si director al Muzeului National din Chisinau, de director al Crucii Rosii etc etc. Asa cum il descrie istoricul Gheorghe Bezviconi, "Pavel Gore a fost primul dar si ultimul cavaler al Basarabiei". Se cunoaste faptul ca Paul Gore a fost un heraldist de seama, fiind catalogat mult timp de catre istorici drept "unicul heraldic al Basarabiei, chiar al Romaniei intregi". Dar totusi la ce se referea Gheorghe Bezviconi atunci cand vorbea despre "primul dar si ultimul cavaler al Basarabiei"?
Un aspect mai putin cunoscut si aproape necercetat al vietii lui Paul Gore este pasiunea acestuia pentru tinutele nobile cavaleresti. Insasi Paul Gore, pe parcursul vietii sale a fost cunoscut drept un om de o cultura si o modestie de nedescris, insotite de munca asidua si de inalte calitati omenesti. Istoricul Bezviconi mai afirma: "Prin studierea trecutului a ajuns la o conceptie medievala si inaltatoare despre ideea de cavaler, de neam si de blazon".
Blazonul familiei Gore, realizat de Paul Gore
Am incercat sa depistez despre ce fel de porniri cavaleresti vorbeste Bezviconi. Din pacate, nimeni in afara de istoricul citat nu a mentionat ceva legat de acest aspect al vietii lui Paul Gore. Un motiv ar fi poate si faptul ca o parte din arhivele lui Paul Gore si corespondenta intima a acestuia a detinut-o anume Gheorghe Bezviconi. Acesta, in numarul din Noiembrie, 1937, al revistei "Din trecutul nostru" mentioneaza: "In arhiva noastra gasim cererea lui Pavel Gore catre Marele Magistru al Ordinului Teuton, in care el isi exprima dorinta de a intra in cadrele Cavalerilor Ordinului Teuton".
Nu stiu cati basarabeni au fost primiti in randurile Ordinului Cavalerilor Teutoni, (pana la momentul de fata, cand un Protectorat al Ordinului se infiinteaza deja la noi) insa aceasta informatie, pierduta in timp, ne arata cine ar fi fost primul basarabean care intentiona sa acceada in cadrul Ordinului Teuton. Ar fi interesant sa aflam daca pana la urma, aceasta cerere era doar o schita ce urma sa fie inaintata sau era o copie a cererii originale trimise.
Insa cu aceasta, intentiile cavaleresti ale lui Paul Gore nu se termina. Se pare ca acesta intentiona sau poate chiar a si fondat o "Asociatie a Leului Negru" menita a consolida cavalerismul in Basarabia.
Tot Gheorghe Bezviconi ne comunica ca in arhivele sale personale s-a pastrat un Juramant al Asociatiei Leului Negru. Voi reproduce in premiera acest Juramant al misterioasei Asociatii a Leului Negru:
"Jur pe onoarea mea si pe tot ce mi-e scump sa fiu credincios bisericii crestine, Imparatului meu legitim al Rusiei si Asociatiei Leului Negru, la care apartin. Jur sa pastrez in taina adanca tot ceeace voi auzi aci si tot ce-mi va comunica in taina vreun confrate al meu. Jur intotdeauna si in toate sa fiu de folos patriei mele Basarabia, si sa stau neobosit in straja cinstei, adevarului, dreptatii si caritatii, fara sa ma opresc in fata vreunui obstacol pentru dovedirea si starpirea minciunii, pefiditatii, inselaciunii, siluirii si batjocuririi celor slabi. Jur sa contribui din rasputerile si mijloacele mele la impreunarea si unanimitatea confratilor mei si a tuturor celor apropiati menirilor si dorintelor noastre si de a nu admite uneltiri vanitoase, discordii pagubase, rivalitati si invidii inadmisibile fata de acei, cari sunt alesi in numarul persoanelor de reprezentare a asociatiei, ci sa manifest o ascultare deplina si indiscutabila, tinand minte, ca suntem egali cu totii intre noi prin drepturile noastre si ca acel care nu stie sa se supuna, nu va sti nici sa conduca la timp. In certificarea juramantului acestuia liber si din inima mea curata, sarut chipul crucii, pe care a fost rastignit, pentru adevar, Mantuitorul si Dumnezeul meu Iisus Hristos. Amin."
Nu stim nimic despre Asociatia Leului Negru, dar din textul Juramantului reprodus, ne dam seama ca a fost planificata (si poate a si activat) inca in perioada cand Basarabia era gubernie tarista. Si sa nu uitam faptul ca dupa 1822, toate asociatiile, gruparile secrete au fost scoase in afara legii. De asemenea, din textul juramantului putem distinge caracterul de patriotism macar si prin cuvintele "Jur intotdeauna si in toate sa fiu de folos patriei mele Basarabia".
Voi incerca pe viitor sa dau de urma acestui juramant in original, stiind faptul ca o parte mare din arhivele lui Bezviconi au fost donate lui Pan. Halippa. Pana atunci insa, merita sa nu uitam si aceste aspecte atat de importante ale vietii lui Paul Gore
Astazi, cand pe teritoriul Basarabiei renasc noi asociatii si protectorate cavaleresti, personalitatea lui Paul Gore ar trebui sa reapara in vizorul celor care adopta inalte demnitati si onoruri cavaleresti ca fiind un exemplu demn de urmat.
*Preluarea sau reproducerea materialelor prezentate in acest articol se poate realiza doar cu indicarea link-ului sursei, trebuie citata sursa si autorul. Preluarea integrala se poate realiza doar in urma unui acord incheiat cu autorul articolului. Materialele publicate aici sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor si drepturile conexe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu