Urmele basarabene ale iniţierii masonice a Prinţului sârb Alexei Caragheorghe

Revista Masonică, Or:. Botoşani, Serie Nouă, Anul II (VI), Nr. 3 (53), Septembrie 2019, p. 41 -46

Pentru un istoric al Francmasoneriei, cimitirele pot servi drept teren de cercetare foarte prolific. La rându-mi, dincolo de pasiunea pentru trecut, am cutreierat ani la rând cimitirele Chişinăului, iar mai apoi ale Londrei, descoperind evocări ale unor personaje uitate de vreme, mai mult sau mai puţin cunoscute. Nu mi-a fost dat să descoper pietre funerare cu însemne masonice certe în Chişinău, însă un mormânt din Cimitirul Central, zis şi „Armenesc” m-a făcut să revin de multe ori petrecând ore întregi în încercarea de descifra simbolurile prezente acolo. Însăşi mormântul aparţine unui personaj renumit în epocă însă despre care nu se ştiu foarte multe detalii. Despre apartenenţa masonică a acestui personaj nu s-a mai vorbit însă anumite indicii de pe mormântul lui ar putea să ne sugereze o posibilă apartenenţă masonică. Este vorba despre Prinţul Alexei Caragheorghevici, fiul voevodului Serbiei, întemeietor al dinastiei Caragheorghe, Gheorghe Petrovici. Voevodul Petrovici a fost poreclit „Caragheorghe”, ceea ce în traducere ar însemna „Gheorghe cel Negru”, dat fiind faptul că şi-a omorât tatăl, care nu dorise să se răscoale alături de fiul său împotriva turcilor [1].

Gheorghe Petrovici, zis "Caragheorghe"

Lupta lui Caragheorghe Petrovici contra suzeranităţii turceşti l-a făcut să ia calea exilului, trecând print-o serie de peripeţii, ca în cele din urmă, să se stabilească pe teritoriul Imperiul Rus şi anume în Basarabia [2].  În 1815, va fi vizitat de către Iordache Olimpiotul, care se va da drept „trimis sârbesc”, fiind îndemnat să se reîntoarcă pentru a continua lupta. În cele din urmă, Caragheorghe îşi va pierde viaţa, fiind trădat chiar de către Iordache Olimpiotul, care îl va vinde reprezentanţilor dinastiei Obrenovici, aceştia pretinzând la tron [3]. 

În exilul basarabean, lui Caragheorghe Petrovici aveau să i se nască doi fii, Alexei şi Alexandru. Anume despre Alexei, al cărui mormânt există până azi în Cimitirul Central din Chişinău şi despre o posibilă apartenenţă masonică a acestuia vom vorbi în cele ce urmează. Prinţul Alexei avea să se nască în 1798, în localitatea Topola, Basarabia, fiind cunoscut şi sub numele de Alexei Ceornâi [4].  În limba rusă termenul „negru” se traduce ca „ceornâi”, înţelegând astfel o traducere prescurtată a numelui Prinţului Alexei. Când voevodul Caragheorghe se refugiase la Hotin, ţarul Alexandru I ordonă ca Prinţului Alexei să i se ofere imperialul privilegiu de a fi înrolat în Corpul Pajilor. La 18 ani acesta va intra în garda imperială, unde va ajunge locotenent. Ulterior, Alexei Caragheorghe, se va întoarce în Basarabia şi se va însura cu Maria Trohin, fiica şătrarului Nicolae Trohin. În actele Comisiei pentru stabilirea drepturilor boierimii din Basarabia, la 1821, şătrarul Trohin figurează ca ispravnic în Ţinutul Iaşi, la Bălţi, şi era proprietar al moşiei Stâneni cu 30 de curţi de locuitori şi 37 ţigani şerbi. La 1817, conform datelor recensământului, Nicolae Trohin figurează ca moşier la Chişla Stâneni în Ţinutul Soroca, proprietar de pământuri. Între 1828-1831, acesta va fi mareşal al nobilimii din Ţinutul Hotin [5].  

Maria Caragheorghe, născută Trohin, va muri la 22 martie 1827, în timp ce va da naştere unui urmaş al lui Alexei Caragheorghe. La 12 august 1828, Prinţul Alexei va aşeza un monument la Stâneni, soţiei sale Maria şi soacrei Victoria Trohin [6].  

Textul de pe mormântul Mariei Cargheorghe este următorul: „Aice odihneşci roaba lui Dumnezeu Maria, soţia părucicului Alexe Cerni Karagheorghi, fiica şatrariului Trohin, s’au săvârşit în anul 1827 Mart în 22. Dumnezeu să o erti” [7]. 

Merită să atragem atenţia asupra monumentului funerar al Mariei Caragheorghe, dat fiind faptul că forma lui va fi respectată şi atunci când după moartea Prinţului Alexei, un monument similar va fi instalat la mormîntului lui din Cimitirul Central din Chişinău. Din păcate nu cunoaştem dacă monumentul de la mormîntul Mariei Caragheorghe s-a păstrat pentru a-l putea compara ca simbolistică cu cel al Prinţului Alexei. Monumentul din Chişinău însă întruneşte o gamă de simboluri oculte dar şi stilizări foarte curioase. 

Mormântul Mariei Caragheorghe din satul Stâneni (astăzi Schineni)

Baza ambelor monumente funerare este de formă cubică, partea superioară constituind un obelisc. Dacă din imaginea alăturată putem observa că monumentul Mariei Caragheorghe în partea superioară a obeliscului este încoronat de o sferă care mai degrabă întruchipa o cupolă de biserică ce ar fi putut purta o cruce, atunci dintr-o altă imagine de epocă, vom vedea că monumentul Prinţului Alexei, în partea superioară a obeliscului era încoronat de o cruce masivă, fără acea sferă sau cupolă [8].

Imaginea mormântului Prințului Alexei reprodusă în revista ”Realitatea ilustrată” din 1930

Una dintre cele patru feţe ale cubului perfect ce constituie partea inferioară a monumentului poartă inscripţia în limba rusă: „Aici este înmormântat fiul supremului Conducător al Serbiei, locotenentul gărzii Alexei ceornâi, stins la al 33-lea an de la naştere”. Curiozitatea inscripţiei o constituie faptul că numele „ceornâi” este ortografiat cu literă mică. Aparent am putea invoca o scăpare a meşterului cioplitor. Însă o altă faţă a aceluiaşi cub al bazei monumentului poartă inscripţia „mort în anul 1831” iar dedesubt apare reprezentarea stilizată a iniţialelor ruseşti „A” şi „ч”. Iarăşi, iniţiala „A” este reprezentată în calitate de majusculă iar iniţiala „ч” apare ca minusculă. Mai mult, literele sunt unite şi stilizate astfel încât chiar şi la o citire în rusă, mai întâi vezi o literă „M” şi abia la o cercetare minuţioasă înţelegi că sunt două iniţiale stilizate. De remarcat faptul că anume iniţiala „A” majusculă şi iniţiala „ч” minusculă, care este ortografiată exact ca litera „r” de mână, puteau forma acel „M”. Rămâne întrebarea de ce ar fi dorit meşterul cioplitor să reprezinte anume o astfel de stilizare aparent „nevinovată” şi de ce anume litera „M” care aparent nu ar avea nicio legătură cu Prinţul Alexei? Pentru a risipi eventualele presupuneri ale unor cititori că ne-am aventura pe terenul teoriilor conspiraţioniste, plasăm aici imaginea respectivă:

De parcă ar vrea să ne ofere o aparentă pistă sau din contra, pentru a complica şi mai mult traseul mistic al descifrării acestui monument, meşterul cioplitor amplasează pe faţa alăturată a cubului bazal un delta ce încadrează un ochi. Însăşi delta este încadrat într-o stea radiantă cu şase colţuri. De această dată, imaginea nu este însoţită de nicio inscripţie.

Feţele obeliscului poartă şi ele o gamă variată de simboluri cu semnificaţie ocultă. Găsim un ouroborus, şarpele care îşi înghite coada, aceeaşi literă „M” stilizată, un trandafir plantat într-un vas de lut, acvila cu lanţurile sfărâmate în gheare. Însă dacă toate aceste simboluri ar putea fi asamblate totuşi într-o interpretare forţat detaşată de semnificaţia lor ocult-ezoterică, atunci unul dintre simboluri cu greu îl vom putea detaşa de originea sa strict alchimică. Este vorba despre „crucea cu şarpe” care în cercurile iniţiaţilor este cunoscută ca fiind „crucea lui Flamel”. Nicolas Flamel este unul dintre cei mai renumiţi alchimişti ai Evului Mediu care la 25 aprilie 1382 ar fi reuşit obţinerea aurului pur prin procedeie alchimice, înfăptuind astfel Marele Magisteriu [9].  Anume în manuscrisele lui Nicolas Flamel apare pentru prima dată reprezentarea unui şarpe ţintuit pe cruce, simbol ce va fi denumit astfel „crucea lui Flamel”. Anume acest simbol apare pe una dintre feţele obeliscului monumentului funerar al Prinţului Alexei Caragheorghevici.

Simbolul este amplasat în partea superioară a feţei obeliscului, deasupra unei tipsii pe care se află un craniu cu două oase încrucişate.

Crucea cu șarpe, prima reprezentare în manuscrisele lui Nicolas Flamel

Obeliscul monumentului funerar al Prințului Alexei Caragheorghevici. În partea superioară se poate observa ”crucea cu șarpe”.

Încercările de a transfera acest simbol al şarpelui cucificat aleatoriu episodului cu şarpele de bronz din Vechiul Testament, nu au sorţi de izbândă, dat fiind faptul că şarpele de bronz fusese înalţat de către Moise pe un stâlp şi nicidecum pe o cruce. Nu ne rămân la dispoziţie decât interpretările hermetice ale acestui simbol, în care ispitele omeneşti, întruchipate de şarpe, sunt crucificate, astfel depăşindu-se starea umană, carnală. Însă interpretările şi cu atât mai mult simbolurile hermetice au fost respinse în mod repetat de către biserica oficială pentru a putea transfera această interpretare simbolică. Astfel rămâne întrebarea, Cuma  au ajuns toate aceste simboluri alchimice, ezoterice, pe monumentul lui Alexei Ceornâi-Caragheorghevici?

În aceeaşi ordine de idei, revenind la acea stilizarea a literei „M”, ne putem întreba dacă nu cumva se încerca a se sugera astfel termenul de „Maestru” sau poate chiar „Mason”? Circumstanţele morţii lui Alexei Caragheorghevici sunt de asemenea învăluite în ceaţă, fiind acceptată ipoteza conform căreia el s-ar fi stins în timpul unei epidemii de ciumă. Cu toate acestea, nu avem date sigure care să certifice acest fapt.

Despre apartenenţa masonică a membrilor dinastiei Caragheorghe avem date doar despre Petr I Caragheorghevici, primul rege sârb din dinastia Caragheorghe, devenit în 1918 şi primul rege al sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Despre el se ştie că a fost iniţiat în Franţa sub numele Petar Mrconici. Acest nume îl va folosi şi în timpul răscoalei din Herţegovina la 1875 [10].  

Un alt descendent al dinastiei, suspectat de apartenenţă masonică a fost Alexandr I Caragheorghevici (16 decembrie 1888-9 octombrie 1934). Acesta era fiul lui Petr I Caragheorghievici.

Se ştie însă că întemeietorul dinastiei, Ghoerghe Petrovici, zis Caragheorghevici, era în relaţii de prietenie cu Dositei Obradovici. Despre Obradovici, iluminist de seamă, se ştie că făcuse parte din acel cerc restrâns format de mitropolitul Leon Gheuca, cerc în care ar fi luat naştere traducerea înfăptuită de Gherasim Clipa, „Taina Francmasonilor”. Dositei Obradovici fusese iniţiat într-o lojă din Trieste [11].  La 1804, anume Dositei Obradovici era cel care îl trimitea pe Gheorghe Petrovici Caragheorghe la Napoleon pentru a-i solicita acestuia să ofere protectoratul său Serbiei [12].  Cu toate acestea, datele certe despre o posibilă iniţiere a lui Caragheorghe, ne lipsesc.

Despre apartenenţa masonică a Prinţului Alexei Caragheorghevici nu ne putem exprima cu certitudine. Pornind de la monumentul său funerar, încărcat de simboluri ce ar trimite la o posibilă iniţiere masonică, putem presupune că atunci când se afla la slujbă în cadrul gărzii imperiale ruse, unde ajunsese colonel, ar fi putu fi iniţiat într-o lojă masonică alături de alţi tineri nobili ruşi, fapt ce devenise pentru unii chiar o chestie de bon ton. În acest sens rămân a fi cercetate izvoarele de limbă rusă pentru a depista care era anturajul Prinţului Alexei în Rusia, încercând să ghicim astfel cine ar fi putu fi cel care l-ar fi călăuzit pe calea Luminii. Până atunci însă nu ne rămâne decât să descifrăm simbolurile de pe mormântul său din Cimitirul Central din Chişinău, sperând a găsi firul roşu ce le uneşte pe toate într-un ansamblu descriptiv. 

Note:

[1] Broers, Michael,  “Napoleon's Other War: Bandits, Rebels and Their Pursuers in the Age of Revolution”, Oxford, England: Peter Lang, 2010, pp. 177-178

[2] Petrovich, Michael Boro, “A History of Modern Serbia, 1804–1918”,  New York, New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1976, p. 110

[3] Idem, p. 111

[4] Bezviconi, Gheorghe, „Sârbii în Basarabia la începutul secolului XIX” în revista „Din trecutul nostru”, 1939, p. 22

[5] Idem, p. 23

[6] Idem, p. 24

[7] Ibidem

[8] Revista „Realitatea ilustrată”, anul IV, nr. 197, 6 Noembrie 1930, p. 17

[9] Waite, Arthur Edward, „Alchimişti de-a lungul secolelor”, Ediura Herald, Bucureşti, 2019, p. 120

[10] Кузьмичева, Л.В., "Представители сербских правящих династий Обреновичей и Карагеоргиевичей на полях сражений в 1876-1918 гг.", "Славяне и Россия: проблемы войны и мира на Балканах. XVIII–XXI вв. К 100-летию со дня рождения академика Ю. А. Писарева", Институт славяноведения Российской академии наук, Москва, 2017, стр. 205

[11] Anastasiu, Radu, „Istoria Francmasoneriei Române”, Editura proprie, Strada Progresului 7, Bucureşti, 1936, p. 23

[12] Hass, Ludwik, „Wolnomularstwo w Europie srodkowo-wschodniej w XVIII i XIX wieku”, Ossolineum, Wroclaw-Warszawa-Krakow-Gdansk-Lodz, 1982, p.220

*Preluarea sau reproducerea materialelor prezentate în acest articol se poate realiza doar cu indicarea link-ului sursei, trebuie citată sursa și autorul. Preluarea integrala se poate realiza doar în urma unui acord încheiat cu autorul articolului. Materialele publicate aici sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe.