”Ordinul Cavalerilor Basarabi. Order of the Bessarabian Chivalry” de Petre Buneci, Bogdan Gâlculescu, Ștefan Dumitrache și Cristian Moșneanu
Cu ceva timp în urmă mi s-a comunicat că în curând va ieși de sub tiparul editurii Neverland, cartea ”Ordinul Cavalerilor Basarabi”. Trebuie să recunosc că mi-a suscitat interesul acest subiect, mai ales că de-a lungul timpului am auzit diferite ipoteze cu privire la posibile implicații ale Cavalerilor Templieri în scenariile bătăliei de la Posada și anumite semnalmente ale existenței unor reminiscențe cavalerești locale. Între timp, unul dintre autori, Cristian Moșneanu, mi-a expediat un exemplar al cărții, cu dedicație, fapt pentru care îi mulțumesc frumos.
Pentru a fi sincer până la capăt, trebuie să mai specific că acele corelări cu proto-cavalerismele dacice, mi-au insuflat o oarecare rezervă, totuși având încrederea că autorii nu se aventurează pe tărâmul ”dacopaților”. Același lucru m-a făcut să răsfoiesc cu atenție cartea și chiar să mă apuc să o citesc.
Autorii au realizat un lucru de investigație interdisciplinar, fapt remarcabil, mai ales știind că de obicei astfel de subiecte sunt tratate unilateral. În cazul de față, cei patru autori parcurg detaliat traseul potențialelor artefacte și date istoriografice care ar mărturisi existența unui filon cavaleresc pornind încă din Dacia. Astfel, ei reușesc nu doar să depisteze indiciile respective, ci chiar să probeze existența unui Ordin al Cavalerilor Danubieni, numit și al Cavalerilor Daci dar și al Ordinului Cavalerilor Traci. De-a lungul timpului, s-a vorbit despre cultul Cabirilor, făcându-se aluzii la posibila existență a unui ordin cavaleresc danubian. Ei, bine, în cazul de față, autorii nu efectuează doar o compilare de date ci înaintează concluzii în baza indiciilor neglijate până acum. Se face clara distincție dintre Cavalerii Danubieni, numiți și Cavaleri ai Libertății, și care reprezentau un cult nord dunărean și Cavalerii Traci, aceștia reprezentând un cult sud dunărean. Mai mult, se indică gradele existente în cadrul Ordinului Cavalerilor Danubieni.
Întregul ansamblu al simbolurilor care apar în contextul acestor Ordine, sunt analizate nu doar din punct de vedere hermeneutic ci și comparativ. Nenumărate descoperir arheologice sunt comparate, analizate și puse cap la cap.
Așa cum rădăcinile cavalerismului occidental sunt învăluite în negura timpului, autorii vin cu un studiu comparativ, analizând elementele de similaritate dintre Ordinele cavalerești inițiatice din Dacia și Ordinul Cavalerilor Templieri.
Studiul comparativ cu Ordinul Cavalerilor Templieri nu este efctuat în zadar, el reprezentând de facto veriga de legătură cu evenimente istorice ulterioare, cu implicații templiere. În baza unor documente din Rezerva Bibliotecii de la Vatican, semnalate pentru prima dată la noi de Florin Horvath, autorii demonstrează că la 1147, un cavaler templier pe nume Gilbert de Duyen, se căsătorește în Făgăraș cu Clara, fiica unei căpetenii locale din Țara Făgărașului. Un urmaș al lui de Duyen, cu numele Radu, se va căsători în anul 1239 la Câmpulung cu Marga Bucura, fiica banului Basarab. Aceștia vor avea un fiu care se va numi tot Radu. Anume el va solicita la 1272 aprobarea unui plan legat de Valahia în Consiliul de la Lyon, de către Marele Magistru al Ordinului Cavalerilor Templieri, Guillaume de Beaujeu. Acest plan urma să fie mijlocit cu ajutorul regelui Ungariei. Aceste texte descoperite la Vatican, sunt scrise în alfabet cifrat templier. Au fost traduse în latină iar ulterior în română.
Meritul autorilor este nu doar de a prezenta aceste verigi lipsă din lanțul istoric românesc, ci punctarea elementelor cheie, cum ar fi observația că logica istorică ne indică faptul că ar fi trebuit să existe un fiu al lui de Duyen și al Clarei, or anume acesta este Radu Negru, supranumit Negru Vodă, care va descăleca la 1215 la Câmpulung. Un alt element important, pe post de verigă lipsă este concluzia că dacă la anul 1239 Radu se căsătorește cu Marga Bucura atunci rezultă că în dreapta Carpaților exista o căpetenie locală cu numele Basarab, în afară de acele căpetenii pe care le cunoaștem din Diploma Ioaniților: Litovoi, Seneslau Ioan și Farcaș. Iar dacă în sprijinul acestui argument până acum se invoca de către unii autori cronica polonă Anonymi Archidiaconi brevior chronica Cracoviae, atunci în acest caz, autorii vin cu o altă sursă inedită, și anume Cronica persană a lui Fazel-ullah-Rașid. Chiar dacă această sursă apare și la Bogdan Petriceicu Hașdeu, autorii interpretează datele în lumina noului context. Astfel, cronicarul persan menționează că la 1240, hoarda mongolă s-a confruntat cu oastea unui oarecare Bazaran-bam, după ce trecuseră prin Țara Aluta. În context devine clar că este vorba despre Țara Oltului și un oarecare Basarab.
De aici, fără a intra în toate detaliile aduse cu prisosință de către cei 4 autori, ajungem la descălecatul lui Radu Negru Vodă și întemeierea Țării Românești.
Unei analize detaliate sunt supuse elementele simbolice ale mormântului lui Negru Vodă dar și a obiectelor găsite în mormânt. Se ajunge la concluzia, inclusiv în baza dovezilor documentare inedite menționate anterior, că acesta făcuse parte din cadrul Ordinului Templier.
Studiul este încununat de un amplu studiu asupra dinastiei Basarabilor și a posibilelor conexiuni de rudenie cu Radu Negru Vodă.
Prezentarea aceasta nu poate reda pe deplin frumusețea studiului celor 4 autori. Abundența surselor inedite, intuiția academică, perspicacitatea angrenării evenimentelor istorice în cadrul potrivit, corelarea datelor și artefactelor, sunt doar câteva dintre meritele acestui grup de autori. Dacă cineva crede că textul cărții în sine ar reprezenta o provocare pentru cei care se feresc de abundența datelor istorice și a detaliilor cu iz academic, trebuie să mai menționez că în urma lecturii cărții, am rămas cu impresia că am citit un roman istoric fascinant! Cu toată abundența surselor inedite, această carte nu poate fi catalogată a fi din seria ”istorie alternativă”, oricât ar încerca unii detractori.
Munca celor 4 autori, fructificată în acest studiu complex, îmi sugerează câteva idei pe post de concluzii:
1. Istoria românilor trebuie să fie rescrisă, completată cu noile date
Pentru a fi sincer până la capăt, trebuie să mai specific că acele corelări cu proto-cavalerismele dacice, mi-au insuflat o oarecare rezervă, totuși având încrederea că autorii nu se aventurează pe tărâmul ”dacopaților”. Același lucru m-a făcut să răsfoiesc cu atenție cartea și chiar să mă apuc să o citesc.
Autorii au realizat un lucru de investigație interdisciplinar, fapt remarcabil, mai ales știind că de obicei astfel de subiecte sunt tratate unilateral. În cazul de față, cei patru autori parcurg detaliat traseul potențialelor artefacte și date istoriografice care ar mărturisi existența unui filon cavaleresc pornind încă din Dacia. Astfel, ei reușesc nu doar să depisteze indiciile respective, ci chiar să probeze existența unui Ordin al Cavalerilor Danubieni, numit și al Cavalerilor Daci dar și al Ordinului Cavalerilor Traci. De-a lungul timpului, s-a vorbit despre cultul Cabirilor, făcându-se aluzii la posibila existență a unui ordin cavaleresc danubian. Ei, bine, în cazul de față, autorii nu efectuează doar o compilare de date ci înaintează concluzii în baza indiciilor neglijate până acum. Se face clara distincție dintre Cavalerii Danubieni, numiți și Cavaleri ai Libertății, și care reprezentau un cult nord dunărean și Cavalerii Traci, aceștia reprezentând un cult sud dunărean. Mai mult, se indică gradele existente în cadrul Ordinului Cavalerilor Danubieni.
Întregul ansamblu al simbolurilor care apar în contextul acestor Ordine, sunt analizate nu doar din punct de vedere hermeneutic ci și comparativ. Nenumărate descoperir arheologice sunt comparate, analizate și puse cap la cap.
Așa cum rădăcinile cavalerismului occidental sunt învăluite în negura timpului, autorii vin cu un studiu comparativ, analizând elementele de similaritate dintre Ordinele cavalerești inițiatice din Dacia și Ordinul Cavalerilor Templieri.
Studiul comparativ cu Ordinul Cavalerilor Templieri nu este efctuat în zadar, el reprezentând de facto veriga de legătură cu evenimente istorice ulterioare, cu implicații templiere. În baza unor documente din Rezerva Bibliotecii de la Vatican, semnalate pentru prima dată la noi de Florin Horvath, autorii demonstrează că la 1147, un cavaler templier pe nume Gilbert de Duyen, se căsătorește în Făgăraș cu Clara, fiica unei căpetenii locale din Țara Făgărașului. Un urmaș al lui de Duyen, cu numele Radu, se va căsători în anul 1239 la Câmpulung cu Marga Bucura, fiica banului Basarab. Aceștia vor avea un fiu care se va numi tot Radu. Anume el va solicita la 1272 aprobarea unui plan legat de Valahia în Consiliul de la Lyon, de către Marele Magistru al Ordinului Cavalerilor Templieri, Guillaume de Beaujeu. Acest plan urma să fie mijlocit cu ajutorul regelui Ungariei. Aceste texte descoperite la Vatican, sunt scrise în alfabet cifrat templier. Au fost traduse în latină iar ulterior în română.
Meritul autorilor este nu doar de a prezenta aceste verigi lipsă din lanțul istoric românesc, ci punctarea elementelor cheie, cum ar fi observația că logica istorică ne indică faptul că ar fi trebuit să existe un fiu al lui de Duyen și al Clarei, or anume acesta este Radu Negru, supranumit Negru Vodă, care va descăleca la 1215 la Câmpulung. Un alt element important, pe post de verigă lipsă este concluzia că dacă la anul 1239 Radu se căsătorește cu Marga Bucura atunci rezultă că în dreapta Carpaților exista o căpetenie locală cu numele Basarab, în afară de acele căpetenii pe care le cunoaștem din Diploma Ioaniților: Litovoi, Seneslau Ioan și Farcaș. Iar dacă în sprijinul acestui argument până acum se invoca de către unii autori cronica polonă Anonymi Archidiaconi brevior chronica Cracoviae, atunci în acest caz, autorii vin cu o altă sursă inedită, și anume Cronica persană a lui Fazel-ullah-Rașid. Chiar dacă această sursă apare și la Bogdan Petriceicu Hașdeu, autorii interpretează datele în lumina noului context. Astfel, cronicarul persan menționează că la 1240, hoarda mongolă s-a confruntat cu oastea unui oarecare Bazaran-bam, după ce trecuseră prin Țara Aluta. În context devine clar că este vorba despre Țara Oltului și un oarecare Basarab.
De aici, fără a intra în toate detaliile aduse cu prisosință de către cei 4 autori, ajungem la descălecatul lui Radu Negru Vodă și întemeierea Țării Românești.
Unei analize detaliate sunt supuse elementele simbolice ale mormântului lui Negru Vodă dar și a obiectelor găsite în mormânt. Se ajunge la concluzia, inclusiv în baza dovezilor documentare inedite menționate anterior, că acesta făcuse parte din cadrul Ordinului Templier.
Studiul este încununat de un amplu studiu asupra dinastiei Basarabilor și a posibilelor conexiuni de rudenie cu Radu Negru Vodă.
Prezentarea aceasta nu poate reda pe deplin frumusețea studiului celor 4 autori. Abundența surselor inedite, intuiția academică, perspicacitatea angrenării evenimentelor istorice în cadrul potrivit, corelarea datelor și artefactelor, sunt doar câteva dintre meritele acestui grup de autori. Dacă cineva crede că textul cărții în sine ar reprezenta o provocare pentru cei care se feresc de abundența datelor istorice și a detaliilor cu iz academic, trebuie să mai menționez că în urma lecturii cărții, am rămas cu impresia că am citit un roman istoric fascinant! Cu toată abundența surselor inedite, această carte nu poate fi catalogată a fi din seria ”istorie alternativă”, oricât ar încerca unii detractori.
Munca celor 4 autori, fructificată în acest studiu complex, îmi sugerează câteva idei pe post de concluzii:
1. Istoria românilor trebuie să fie rescrisă, completată cu noile date
2. Până acum ni s-a indus încă de pe băncile școlii ideea că am fi un popor care s-a integrat în spațiul civilizațional european mult prea tărziu când de facto avem dovezi contrare
3. Disciplina istoriei trebuie să integreze studiul hermeneutic
4. Istoria trebuie să fie rescrisă de cercetători care au harul scrisului armonios, așa precum îl au Petre Buneci, Bogdan Gâlculescu, Ștefan Dumitrache și Cristian Moșneanu.
Și pentru că datele istorice prezentate în această frumoasă carte trebuie să ajungă la cât mai mulți cercetători din spațiul occidental și nu doar, găsesc ideea de a face ediția bilingvă, româno-engleză, absolut minunată!
La rându-mi nu-mi rămâne decât să le mulțumesc acestor neobosiți cercetători pentru toată munca lor și să vă îndemn să faceți rost de un exemplar cât se mai găsește în librării.
Comentarii
Trimiteți un comentariu