Restul e tacere

Acolo unde nu exista o sursa de lumina, intunericul e unica sursa de inspiratie. Si totusi exista acea melancolie a creatiei din care a izvorat totul, acea teama de singuratatea eterna, care pune in miscare vehicolul pre nume Ego. Aceasta seminta care germineaza sub invelisul de jaratec al fiecarei forme de existenta ne face sa abordam masti ale creatiei intr-un univers imaginar. Pana aici totul e destul de confuz si aparent iluzoriu. Evanghelia dupa Ioan incepe astfel: " La inceput a fost Cuvantul..." Din momentul in care Cuvantul, verbul divin, a rasunat in probabila dar si inevitabila maniera singularo-imperativa, Lumile s-au ciocnit. Ordinea a aparut din Haos, Lumina si-a trasat calea din Intunericul ce se credea a fi primordial. Consecutiv acestor prime ciocniri si-a facut aparitia sociumul, adica noi oamenii. Neajutorati in imensa noastra nedumerire paradisiaca, ne-am croit comportamente ghidandu-ne de Liberul Arbitru dar si de intuitele mituri ale stravechilor Ciocniri. Si atunci am considerat ca o prima ciocnire a noastra ar trebui sa fie si destul de inspirata. Astfel ne-am ciocnit fruntile, femeie si barbat, ne-am ciocnit crestetele capetelor de bolta cerului si am cazut secerati din Rai. De atunci,
simulam ciocniri de cele mai diverse tipuri in speranta ca Merele ispitei vor cadea din Pomul Vietii , si aidoma unor Newtoni intarziati vom primi iluminarea divina si vom putea sa revenim in miltonianul Paradis Pierdut. Cuvantul ne-a devenit sabie si secure, flacara si cuminecatura si i-am pierdut semnificatia, i-am pierdut rostul. Exista doar cuvinte aruncate si ciocniri nostalgice sub forma de conflicte sociale. Traim cautand un rost, fara sa constientizam ca tot ce facem e doar o parodie a Creatiei de inceput. Aruncam cuvinte. Aparent comunicam. Ne-am transformat intr-o masa amorfa de creiere ingamfate, fiecare vociferand si crezand ca este cel mai ascultat cand de fapt bombanim ca niste alienati, in surdina, ne imaginam ca facem zgomot armonios ce se vrea ascultat si nu mai stim cine suntem. De asta facem razboaie, de asta varsam sange nevinovat. Suntem urat de zgomotosi si constituim doar un fir de praf in imensitatea eternei taceri. Caci restul e tacere.